Portal medical, prospecte medicamente, dictionar medical, farmacii, anunturi medicale
in

Prospect FUROSEMID MCC 40 mg, comprimate

Detalii prospect FUROSEMID MCC 40 mg, comprimate

Informatiile prezentate (prospectul) pentru medicamentul FUROSEMID MCC 40 mg, comprimate au caracter informativ. Nu suntem raspunzatori pentru eventualele erori. Consultati mai intai medicul dvs. inainte de a lua medicamente!

ATC

C03CA01

Eliberarea medicamentului

P6L

Producator

MAGISTRA C&C S.R.L. - ROMANIA

Interactiuni cu alte medicamente

• dacă sunteți alergic (hipersensibil) la alte medicamente care aparțin aceleiași clase (sulfonamide);
• dacă aveți boli hepatice severe sau o afecțiune numită encefalopatie hepatică (o boală care afectează creierul și sistemul nervos putând fi o complicație a problemelor hepatice);
• dacă aveți boli renale severe (insuficiență renală cu anurie);
• în caz de hipovolemie, deshidratare;
• în caz de obstacol al căilor urinare cu oligurie;
• dacă alăptați;
• în caz de intoxicație cu digitalice;
• dacă sunteți copil cu vârsta sub 6 ani.

Sarcina si alaptare

Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați
vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina:
Acest medicament nu este recomandat în timpul sarcinii. Vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră dacă sunteți gravidă sau doriți să ramâneți gravidă.
Furosemid MCC vă va fi recomandat numai în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii și numai dacă beneficiul terapeutic matern justifică riscul potențial pentru făt.
Alăptarea:
Substanța activă este excretată în laptele matern. Furosemida este contraindicată dacă alăptați (vezi punctul Nu utilizați Furosemid MCC).
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Furosemid MCC comprimate, din cauza reacțiilor adverse, poate influența negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de afolosi utilaje. Este recomandată evitarea acestui gen de activități până la observarea reactivității individuale la tratament.
Furosemid MCC conține lactoză monohidrat.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament.

Mod de administrare

Uttilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul sau farmacistul.
Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
FUROSEMID MCC se administrează pe cale orală, cu o cantitate adecvată de apă.
Comprimatele se înghit întregi, fără a se sfărâma în prealabil.
Doze:
Adulți Edeme din insuficiență cardiacă; ciroză hepatică sau afecțiuni renale:
Doza zilnică inițială recomandată este 20 - 80 mg furosemidă, administrată în priză unică.
Doza poate fi crescută treptat la intervale de 6 - 8 ore până la obținerea răspunsului optim.Doza unică maximă recomandată depinde de tipul și gravitatea afecțiunii. Astfel, 80 mg furosemidă în cazul cirozei cu funcție renală normală, 240 mg furosemidă pentru sindrom nefrotic, 80 - 160 mg pentru insuficiență cardiacă congestivă. După obținerea răspunsului optim, doza zilnică eficace va fi administrată în 1 - 3 prize, aceasta depinzând de doza unică la care s-a obținut un răspuns optim.
Hipertensiunea arterială:
Doza zilnică inițială recomandată este de 20 mg furosemidă, administrată dimineața.
În cazul unui răspuns insuficient, doza zilnică poate fi crescută la 40 mg furosemidă sau furosemida se poate asocia cu un alt hipertensiv.
Insuficiența renală:
Doza inițială recomandată este de 80 mg furosemidă pe zi. Doza se poate crește cu 80 mg furosemidă pe zi, până la obținerea răspunsului optim.
În insuficiența renașă sunt necesare uneori doze mai mari: 500 - 1000mg furosemidă pe zi.
Utilizarea la copii La copii cu vârsta peste 6 ani, doza uzuală recomandată este de 1 - 2 mg furosemidă/kg și zi. În cazul unui răspuns therapeutic insufficient doza poate fi crescută cu 1 - 2 mg/kg, dar nu mai devreme de 6 - 8 ore de la adminsitrarea precedentă. Nu se recomandă doze mai mari de 6 mg/kg și zi.
Dacă utilizați mai mult Furosemid MCC decât trebuie Anunțați imediat secția de urgență a celui mai apropiat spital sau spuneți imediat medicul dumneavoastră sau farmacistului dumneavoastră dacă ați luat accidental mai mult medicament decât doza prescrisă.
În caz de supradozaj apar hipovolemie prin deshidratare, cu tulburări electrolitice și tensiune arterială scăzută .
Dacă uitați să utilizați Furosemid MCC Dacă ați uitat să administrați o doză, aplicați-o imediat ce vă amintiți. Dacă a mai rămas mai puțin de jumătate din timpul obișnuit între cele două doze, nu utilizați doza uitată, ci reveniți la orarul obișnuit de administrare.
Nu aplicați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să utilizați Furosemid MCC Nu întrerupeți tratamentul fără a anunța medicul.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Substanta activa

FUROSEMIDUM, 40mg

Forma de prezentare

comprimate

Indicatii

Furosemid MCC aparține grupei farmacoterapeutice: diuretice de ansă cu acțiune intensă, sulfonamide.” Furosemid MCC este indicat în tratamentul edemelor din insuficiența cardiacă, ciroza hepatică sau afecțiunile renale.
Pote fi utilizat în edemele grave și cele rezistente la diuretice tiazidice, eventual în asociere cu acestea. Se poate asocia cu diuretice care economisesc potasiul.
Furosemida este activă și în condițiile unei filtrări glomerulare reduse, în cazurile de insuficiență renală severă.
Furosemid MCC se utilizează în formele ușoare și moderate de hipertensiune arterială , în monoterapie sau în asociere cu alte antihipertensive.
Deasemenea este utilizat și în unele cazuri de insuficiență renală acută cu oligurie: poate înlătura oliguria dar, probabil, nu influențează evoluția insuficienței renale.

Continutul ambalajului

Ce conține Furosemid MCC
- Substanța activă este furosemidă. Fiecarte comprimat conține 40 mg furosemidă.
- Celelalte componente sunt: : lactoză monohidrat, amidon de porumb, povidonă, talc, stearat de magneziu.
Cum arată Furosemid MCC și conținutul ambalajului Se prezintă sub formă de comprimate plate, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul 7 mm.
Este disponibil în cutii cu 2 blistere sau 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul MAGISTRA C&C S.R.L.
Bd. Aurel Vlaicu nr. 82A, Constanța, 900055, România Telefon/Fax: 0241/634742 e-mail: [email protected] Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață:
MAGISTRA C&C S.R.L.
Bd. Aurel Vlaicu nr. 82A, Constanța, 900055, România Acest prospect a fost revizuit în Septembrie, 2025.
Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/

Masuri de precautie

Atenționări și precauții
• dacă aveți boli hepatice sau renale ;
• dacă aveți diabet zaharat (vă rugăm să vă verificați glicemia la intervale regulate); dacă luați insulină, doctorul dumneavoastră vă va ajusta doza de insulină;
• dacă aveți sau ați avut în trecut gută ;
• dacă aveți tulburări ale prostatei sau dificultăți la urinare;

Pastrare

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalajul original.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Reactii adverse

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Tratamentul prelungit însoțit de o dietă hiposodată strict poate determina dezechilibru hidroelectrolitic și acidobazic, manifestat prin: deshidratare, hiperazotemie, hiponatremie, hipokaliemie, hipovolemie cu hipotensiune ortostatică.
În prezența insuficienței hepatice furosemida poate determina encefalopatie heapatică.
Dozele mari de furosemidă sau administrarea la pacienții cu ciroză, denutriți, cu diaree cronică sau cu insuficiență cardiac pot determina hipokaliemie cu sau fără alcaloză metabolic și cu posibilitatea apariției unor tulburări de ritm grave, mai ales ventriculare.
Uneori, după un tratament intens și de scurtă durată, s-a raportat o creștere a glicemiei (prin scăderea toleranței la glucide). Rareori, furosemida poate agrava diabetul zaharat.
Uneori este posibilă o creștere discretă a uricemiei la pacienții cu predispoziție, dar furosemida determină foarte rar criză de gută. Furosemida poate detrmina, mai ales la vârstnici, tromboembolie și scăderea marcată a tensiunii arteriale până la colaps.
Rar,s-au raportat hipercolesterolemie și tulburări digestive.
S-au raportat cazuri rare de pancreatită, nefrită interstițială, erupții alregice cutanate, leucopenia, trombocitopenie, dureri lombare.
Cu frecvență necunoscută s-a raportat pustuloză exantematică acută generalizată (PEAG).
Cu frecvență necunoscută s-au raportat amețeli, lipotimie și pierderea cunoștinței (determinate de hipotensiune arterială simptomatică).
O reacție adversă mai puțin frecventă este surditatea (uneori ireversibilă).
Riscul crește când furosemida este adminsitrată în doze mari, la pacienții cu insuficiență renală.
Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

FUROSEMID MCC 40 mg, comprimate

© medicpedia.ro - Prospecte medicamente, farmacii, clinici/spitale, articole medicale, afectiuni/boli, dictionar medical.