Portal medical, prospecte medicamente, dictionar medical, farmacii, anunturi medicale
in

Prospect ISOSORBID DINITRAT 10 mg, comprimate

Detalii prospect ISOSORBID DINITRAT 10 mg, comprimate

Informatiile prezentate (prospectul) pentru medicamentul ISOSORBID DINITRAT 10 mg, comprimate au caracter informativ. Nu suntem raspunzatori pentru eventualele erori. Consultati mai intai medicul dvs. inainte de a lua medicamente!

ATC

C01DA - CORONARODILATATOARE

Doze, mod de administrare

Instituirea tratamentului cu Isosorbid dinitrat, dozele si modul de administrare vor fi stabilite de catre medic.

Actiune terapeutica

Antianginos vasodilatator. Isosorbid dinitrat este un coronarodilatator si vasodilatator general, determinand scaderea rezistentei opusa de peretii vaselor sanguine periferice si, in consecinta, scaderea tensiunii arteriale. Circulatia sistemica este influentata prin cresterea elasticitatii arterelor mari, interesand mai putin lumenul arteriolelor. Diminueaza tonicitatea venelor reducand afluxul de sange in cordul drept (supraincarcarea cordului), avand ca efect scaderea volumului si a presiunii de umplere diastolice. In paralel scad presiunea sistolica si diastolica din artera pulmonara si presiunea in cordul drept, se reduce presiunea in peretele miocardic, scazand necesarul de oxigen al acestuia. Irigatia miocardului se imbunatateste prin cresterea fluxului sanguin si in zonele ischemice. Intensitatea actiunii este proportionala cu doza, iar durata de actiune este mai mare decat a nitroglicerinei. Administrarea sublinguala asigura o absorbtie rapida si integrala a produsului si evitarea primului pasaj hepatic, prin care acesta se metabolizeaza intr-o proportie mai mare.

Conditii de pastrare

In ambalajul original, la temperatura ambianta (15 - 25 grade Celsius). Termen de valabilitate: 2 ani.

Compozitie

10 mg isosorbid dinitrat, excipienti q.s. pentru un comprimat.

Forma de prezentare

Cutii continand 1 blister cu 20 comprimate.

Indicatii

Tratamentul curativ si profilactic al crizelor de angina pectorala, tratamentul adjuvant in insuficienta cardiaca cronica, endoarterita obliteranta, retinita angiospastica si alte afectiuni insotite de spasme ale vaselor periferice.

Contraindicatii

Soc, colaps, hemoragii cerebrale, traumatisme cerebrale, glaucom, hipersensibilitate la produs, primele trei luni de sarcina, ingestie de alcool.

Reactii adverse

Pot sa apara cefalee, vertij, oboseala, mai ales la inceputul tratamentului.

ISOSORBID DINITRAT 10 mg, comprimate

© medicpedia.ro - Prospecte medicamente, farmacii, clinici/spitale, articole medicale, afectiuni/boli, dictionar medical.