Portal medical, prospecte medicamente, dictionar medical, farmacii, anunturi medicale
in

Prospect SALOFALK 250, supozitor

Detalii prospect SALOFALK 250, supozitor

Informatiile prezentate (prospectul) pentru medicamentul SALOFALK 250, supozitor au caracter informativ. Nu suntem raspunzatori pentru eventualele erori. Consultati mai intai medicul dvs. inainte de a lua medicamente!

ATC

A07EC - ACID AMINOSALICILIC SI DERIVATI

Sarcina si alaptare

Nu se va administra mesalazina in primele trei luni de sarcina decat la indicatia stricta a medicului. Daca este posibil femeile care doresc o sarcina este bine sa astepte o perioada in care e nevoie de medicatie redusa sau se poate renunta la ea cu cateva luni inaintea aparitiei sarcinii. Daca starea individuala o permite, se va intrerupe tratamentul in ultimele 2-4 saptamani de sarcina. Nu sunt inca suficiente date privind tratamentul cu mesalazina in timpul alaptarii. Daca tratamentul este necesar se va intrerupe alaptarea.

Mod de administrare

Pentru simptome de inflamatie acuta se introduc in anus cate 2 supozitoare de Salofalk 250 dimineata, la pranz si seara. In formele severe ale bolii doza poate fi dublata. Pentru tratamentul de lunga durata si pentru prevenirea recidivelor se introduce in anus cate un supozitor de Salofalk 250 dimineata, la pranz si seara. Pentru a asigura succesul terapiei tratamentul cu Salofalk 250 supozitoare cere incredere si consecventa din partea pacientului atat in fazele acute cat si in tratamentul de lunga durata. Durata tratamentului este decisa de medic. Nota: Salofalk 250 supozitoare nu se va folosi dupa data de expirare. A nu se pastra la temperaturi mai mari de 25 grade Celsius (77 grade Fahrenheit) si a se proteja de lumina. A nu se lasa medicamentul la indemana copiilor!

Compozitie

1 supozitor de Salofalk 250 contine: Mesalazina (acid 5-aminosalicilic)- 250 mg. Excipienti: baza grasa.

Efecte adverse

Efecte adverse gastrointestinale: Au fost raportate rar disconfort abdominal, diaree, flatulenta, greata, voma. Efecte adverse pe sistemul nervos central: in cazuri izolate au aparut in timpul tratamentului cu mesalazina ameteli si dureri de cap. Reactii de hipersensibilitate: in cazuri rare au aparut reactii de hipersensibilitate care nu sunt dependente de doza si sunt comune acidului salicilic si derivatilor sai: rash alergic, febra medicamentoasa, bronhospasm, peri- si miocardita, pancreatita acuta si nefrita interstitiala. Pot aparea sporadic cazuri de alveolita alergica si pancolita. In anumite conditii unele medicamente cu o structura chimica asemanatoare cu a mesalazinei pot cauza un sindrom asemanator lupusului eritematos (rash "in fluture"). De aceea, aparitia acestui sindrom nu poate fi exclusa in timpul tratamentului cu Salofalk 250 supozitoare. Alte efecte adverse: Au fost observate rar artralgii si mialgii. Datorita structurii chimice a mesalazinei, nu poate fi exclusa o crestere a nivelului methemoglobinei. Dupa folosirea medicamentelor cu mesalazina au fost raportate cazuri izolate de modificari ale hemoleucogramei (neutropenie si trombocitopenie). Au fost raportate ocazional schimbari ale parametrilor functionali hepatici (niveluri crescute ale transaminazelor). Nota: Salofalk 250 supozitoare se administreaza dupa prescriptia medicului. In timpul tratamentului si la indicatia medicului trebuie efectuate hemoleucograma completa si examenul de urina. Ca o conduita generala, se recomanda teste cu 14 zile inainte de inceperea tratamentului si apoi de 2-4 ori la intervale de 4 saptamani. Daca rezultatele sunt normale, sunt necesare la fiecare 3 luni sau la aparitia unor semne de boala urmatoarele teste: ureea serica (BUN) si nivelul creatininei ca si sedimentul urinar. Pacientii trebuie sa fie monitorizati pentru cresterea valorilor methemoglobinei. La pacientii cu tulburari ale functiei pulmonare, in special astm bronsic, este necesara supravegherea medicala a dozei in timpul tratamentului cu medicamente continand mesalazina. La pacientii cu hipersensibilitate cunoscuta la sulfasalazina tratamentul cu Salofalk 250 supozitoare poate fi inceput numai sub stricta supraveghere medicala. Daca apar semne acute de intoleranta: crampe, durere abdominala acuta, febra, cefalee severa si urticarie, tratamentul trebuie intrerupt imediat.

Interactiuni cu alte substante

Pot aparea interactiuni la administrarea concomitenta a Salofalk 250 supozitoare cu urmatoarele medicamente: Anticoagulante: este posibila potentarea actiunii anticoagulante (creste riscul sangerarii in tractul gastrointestinal). Glucocorticoizi: poate creste riscul aparitiei efectelor adverse gastrointestinale. Sulfoniluree: este posibila potentarea efectului hipoglicemiant. Metotrexat: poate creste toxicitatea metotrexatului. Probenecid/Sulfinpirazona: posibila reducere a efectului uricozuric. Spironolactona/Furosemid: posibila reducere a efectului diuretic. Rifampicin: posibila reducere a efectului tuberculostatic. In timpul tratamentului cu mesalazina in combinatie cu mercaptopurina a fost raportat un caz de pancitopenie.

Indicatii

Colita ulceroasa (pentru tratamentul episoadelor acute si pentru prevenirea recidivelor).

Contraindicatii

Salofalk 250 supozitoare nu se va administra in caz de: Hipersensibilitate la acidul salicilic si derivatii sai. Tulburari hepatice si renale severe. Ulcer gastroduodenal. Diateza hemoragica (predispozitie la sangerare). Salofalk 250 supozitoare nu va fi administrat sugarilor si copiilor mici datorita insuficientei experiente la aceasta grupa de varsta.

SALOFALK 250, supozitor

© medicpedia.ro - Prospecte medicamente, farmacii, clinici/spitale, articole medicale, afectiuni/boli, dictionar medical.