Portal medical, prospecte medicamente, dictionar medical, farmacii, anunturi medicale
in

Prospect CORYOL 25 mg, comprimate

Detalii prospect CORYOL 25 mg, comprimate

Informatiile prezentate (prospectul) pentru medicamentul CORYOL 25 mg, comprimate au caracter informativ. Nu suntem raspunzatori pentru eventualele erori. Consultati mai intai medicul dvs. inainte de a lua medicamente!

ATC

C07AG02

Eliberarea medicamentului

P6L

Producator

KRKA D.D. NOVO MESTO - SLOVENIA

Interactiuni cu alte medicamente

- Alte medicamente care reduc tensiunea arterială. Carvedilol poate crește efectele altor medicamente care scad tensiunea arterială, administrate concomitent (de exemplu antagoniști ai receptorilor alfa 1) și medicamente care reduc tensiunea arterială ca efect secundar, de exemplu barbituricele (utilizate în tratamentul epilepsiei), fenotiazinele (pentru tratamentul psihozelor), antidepresivele triciclice (utilizate în tratamentul depresiilor), medicamente vasodilatatoare (medicamente care lărgesc vasele de sânge) și alcoolul etilic
- Insulina sau antidiabeticele orale (produse care scad cantitatea de glucoza din sânge) având în vedere că efectul lor de scădere a glucozei sanguine poate fi crescut și simptomele de scădere a glucozei din sânge pot fi mascate
- Anestezice inhalatorii (medicamente utilizate pentru anestezie)
- Simpatomimetice (medicamente care cresc funcția sistemului nervos simpatic)
- Dihidropiridine (medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale sau al bolilor inimii)
- Nitrați (medicamente utilizate în tratamentul unor afecțiuni cardiace), având în vedere că reduc brusc tensiunea arterială, accentuează efectul carvedilolului
- Medicamente blocante neuromusculare (medicamente care reduc tensiunea musculară)
- Ergotamină (medicament antimigrenos)
- Anumite medicamente care tratează durerea (AINS), estrogeni (hormoni) și corticosteroizi (hormoni suprarenalieni), deoarece acestea în anumite circumstanțe pot crește tensiunea arterială reducând efectul carvedilolului
- Medicamente conținând rezerpină, guanetidină, metildopa, guanfacină și inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO) medicamente pentru tratamentul depresiei psihice, având în vedere că pot accentua reducerea frecvenței cardiace.
Utilizarea Coryol cu alimente și băuturi Coryol poate crește efectele alcoolului etilic.

Sarcina si alaptare

Sarcina și alăptarea Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Sarcina Există un risc de a afecta copilul nenăscut. Coryol nu trebuie utilizat în cursul sarcinii dacă medicul nu decide că este necesar. De aceea, totdeauna întrebați medicul înainte de a utiliza Coryol în cursul sarcinii.
Alăptarea Conform rezultatelor studiilor efectuate la animale care alăptau, Coryol trece în laptele matern și, de aceea, nu trebuie utilizat de femeile care alăptează.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Acest medicament are o influență minoră asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
Pot să apară amețeli și stare de oboseală la începutul tratamentului sau când acesta se modifică. Dacă vă simțiți amețit sau slăbit când utilizați comprimatele, trebuie să evitați să conduceți vehicule sau să aveți activități care implică atenție deosebită Informații importante privind unele componente ale Coryol Acest medicament conține lactoză și zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la anumite categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a utiliza acest medicament.

Mod de administrare

Utilizați întotdeauna Coryol exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Dacă simțiți că efectele Coryol sunt prea puternice sau prea slabe, discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul. Comprimatele trebuie înghițite cu cel puțin jumătate de pahar de apă.
Trebuie să înghițiți comprimatele filmate cu cel puțin jumătate de pahar cu apă. Puteți lua comprimatele filmate cu sau fără alimente. Pacienții cu insuficiență cardiacă trebuie totuși să ia comprimatele cu alimente pentru a reduce riscul de apariție a amețelilor în momentul ridicării în picioare.
Hipertensiune arterială:
Doza uzuală este de un comprimat Coryol 12,5 mg (corespunzând la 12,5 mg carvedilol) în primele două zile și ulterior două comprimate Coryol 12,5 mg (corespunzând la 25 mg carvedilol) o dată pe zi.
Pentru această doză există comprimate Coryol cu alte concentrații.
Angină pectorală Doza uzuală este de un comprimat Coryol 12,5 mg (corespunzând la 12,5 mg carvedilol) de două ori pe zi primele două zile și ulterior două comprimate Coryol 12,5 mg (corespunzând la 25 mg carvedilol) de două ori pe zi. Pentru această doză există comprimate Coryol cu alte concentrații.
Insuficiență cardiacă Doza uzuală de început este 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi timp de două săptămâni. Doza poate fi crescută treptat, de obicei la intervale de două săptămâni.
Totuși poate fi necesară reducerea sau creșterea dozelor. Medicul dumneavoastră vă va spune ce trebuie făcut.
Dacă utilizați mai mult decât trebuie din Coryol Dacă ați luat mai mult Coryol decât trebuia, sau dacă un copil a înghițit accidental medicament, vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră, unui spital sau să sunați la urgențe pentru a primi o informare privind riscul și ce trebuie făcut.
Simptomele supradozajului includ senzație de leșin datorită reducerii excesive a tensiunii arteriale, rărire a bătăilor inimii și ocazional în cazuri grave absența ocazională a bătăilor inimii. Pot să apară dificultăți în respirație, constricția căilor aeriene, stare generală de rău, scăderea stării de conștiență și convulsii.
Dacă uitați să utilizați Coryol Dacă ați uitat să luați o doză (sau mai multe), utilizați doza următoare la momnetul obișnuit de administrare a dozei.
Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să utilizați Coryol Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Substanta activa

CARVEDILOLUM, 25mg

Forma de prezentare

comprimate

Indicatii

Carvedilol aparține grupului de medicamente numite alfa- și beta-blocante. Coryol este utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale și al anginei pectorale. Coryol este, de asemenea, utilizat ca tratament suplimentar în insuficiența cardiacă, producând o ameliorare a funcției cardiace.

Continutul ambalajului

Ce conține Coryol
- Substanța activă este carvedilol. Un comprimat conține carvedilol 12, 5 mg, respectiv 25 mg.
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, zahăr, povidonă K-25, crospovidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu Cum arată Coryol și conținutul ambalajului Comprimate de 12,5 mg: ovale, ușor biconvexe, albe, având pe una dintre fețe marcat “S3”, iar pe cealaltă față un șanț median.
Cutie cu 4 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 7 comprimate Comprimate de 25 mg: rotunde, ușor biconvexe, albe, având pe una din fețe un șanț median.
Comprimatele pot fi divizate în două părți egale.
Cutie cu 2 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate Deținătorul autorizației de punere pe piață și producătorul KRKA, d. d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia Pentru orice informații despre acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanții locali ai deținătorului autorizației de punere pe piață:
KRKA, d. d., Novo mesto Reprezentanța din România Str. Sevastopol nr.24, Sector 1, București, România Acest prospect a fost aprobat în februarie 2017

Pastrare

A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor.
Nu utilizați Coryol după data de expirare înscrisă pe cutie și pe blister, după EXP.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 300 C, în ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să eliminați medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Reactii adverse

Ca toate medicamentele, Coryol poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Foarte frecvente: Apar la mai mult de 1 din 10 utilizatori Frecvente: Apar la mai puțin de 1 din 10, dar la mai mult de 1 din 100 utilizatori Mai puțin frecvente:
Apar la mai puțin de 1 din 100, dar la mai mult de 1 din 1 000 utilizatori Rare: Apar la mai puțin de 1 din 1 000, dar la mai mult de 1 din 10 000 utilizatori Foarte rare: Apar la mai puțin de 1 din 10 000 utilizatori, incluzând cazurile izolate Majoritatea reacțiilor adverse sunt dependente de doză și dispar când se reduce doza sau se întrerupe tratamentul. Unele reacții adverse pot să apară la începutul tratamentului și dispar spontan în cursul continuării tratamentului.
Reacții adverse la pacienții cu insuficiență cardiacă:
Foarte frecvente:
Creșterea glucozei sanguine la diabetici, supraîncărcare cu lichide, edem generalizat (umflarea a mai mult decât o parte a corpului) și edem genital, tulburări de vedere, reducerea frecvenței cardiace, amețeli (de exemplu la ridicarea rapidă în picioare), stare generală de rău, diaree și vărsături.
Frecvente:
Reducerea numărului trombocitelor (trombocitopenie) și amețeli.
Mai puțin frecvente:
Constipație.
Rare:
Leșin, tulburări ale sistemului de conducere al inimii, agravarea insuficienței cardiace la începutul tratamentului și afectarea funcției renale.
Insuficiența renală acută și tulburările funcționale renale la pacienții cu îngroșarea pereților arterelor și/sau afectarea funcției renale au apărut în cazuri rare.
Reacții adverse la pacienții cu tensiune arterială crescută sau dureri în piept:
Foarte frecvente:
Amețeli, (de exemplu la ridicarea bruscă în picioare), stare de oboseală, dureri de cap, rărirea bătăilor inimii în special la începutul tratamentului.
Uscăciunea ochilor și dureri în mâini și picioare.
Frecvente:
Creșterea valorilor colesterolului seric, stare generală de rău, dureri de stomac și diaree.
Rare:
Modificarea tabloului sanguin (leucopenie și trombocitopenie), edeme (umflarea a mai mult de una din părțile corpului), tulburări de somn, stare de depresie, senzații anormale, mâini și picioare reci, nas înfundat, constipație, vărsături, deteriorarea funcției renale și leșin.
Foarte rare:
Tulburări de vedere, iritații oculare, uscăciunea gurii, dificultăți în eliminarea urinii și impotență.
În cazuri foarte rare, pot să apară, de asemenea, tulburări ale sistemului de conducere al inimii și agravarea simptomelor la pacienții cu glaucom sau sindrom Raynaud (degetele de la mâini și de la picioare se albăstresc, se albesc, se înroșesc, aceste fenomene fiind însoțite de durere.
Anumite reacții la nivelul pielii (de exemplu dermatită alergică, urticarie, mâncărimi și inflamații ale pielii).
Poate apare psoriazis cutanat sau psoriazisul preexistent se poate agrava.
Dacă vreuna dintre reacțiile adverse devine gravă sau dacă observați orice reacție adversă nemenționată în acest prospect, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului.

CORYOL 25 mg, comprimate

© medicpedia.ro - Prospecte medicamente, farmacii, clinici/spitale, articole medicale, afectiuni/boli, dictionar medical.